Creeaza-ti oportunitatile !

Trecutul unui om nu este obligatoriu

un indicator al viitorului sau.

Programare online

despre dezvoltarea personala

Cateva cuvinte despre dezvoltarea personala:

 

 Libris.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tehnici utilizate in cadrul programelor de dezvoltare personala

 

                  

1. Proceduri de achizitie a comportamentelor - scopul lor este de a oferi informatii clientului despre comportamentele de achizitionat

  • prezentarea consemnelor - clientului ii sunt prezentate informatii privitoare la principiile de baza ale comportamentelor de achizitionat. Prezentarea se poate face sub forma de curs, lectura explicativa, film, etc.
  • modelare - invatare prin imitarea unui model - dupa Albert Bandura, invatarea se realizeaza mai ales prin imitarea unui model. Subiectul observa un comportament si il invata, achizitionand imagini si reprezentari verbale sau cognitive. In practica, terapeutul poate oferi un model jucand el insusi rolul unei conduite adecvate, folosind un exemplu (o persoana al carei comportament este considerat de catre client ca fiind afirmat), cu ajutorul filmelor, cerand clientului sa isi imagineze un model.

2. Proceduri de repetare a comportamentelor - scopul lor este ca subiectul sa se acomodeze cu noile comportamente si sa le reproduca fara probleme

  • jocul de rol real - subiectul isi joaca propriul rol, utilizand informatiile date si repetand scena de mai multe ori
  • jocul de rol inversat - subiectul joaca si rolul interlocutorului, ceea ce ii permite analiza pozitiei celuilalt
  • jocul de rol imaginar - subiectul isi imagineaza ca joaca un rol, pornind de la informatiile pe care le-a primit
  • repetarea reala - psihologul ii cere clientului sa faca in realitate un exercitiu de expunere la o anumita situatie care implica folosirea comportamentului invatat. Psihologul poate sa isi insoteasca clientul, executand o retroactiune sau o intarire imediata.

3. Procedurile de modelare a comportamentului - scopul lor este de a perfectiona comportamentele nou invatate

  • informarea sau feed-back-ul - consta in faptul ca psihologul ofera o informatie clara, specifica si descriptiva despre comportamentul observat la client. Informatia lamureste clientul asupra efectului pe care comportamentul lui il are asupra persoanei cu care interactioneaza. Feed-back-ul poate fi pozitiv sau negativ. Clientul isi ofera si el un feed-back, descriind comportamentul propriu, fara a emite judecati de valoare, invatand sa se autoobserve. De asemenea, feed-back-ul poate fi oferit de alte persoane din anturajul clientului dispuse sa faca acest lucru sau de pelicula video pe care s-a inregistrat comportamentul clientului.
  • intarirea - este folosita in forma aprobarilor sau a felicitarilor, oferite de psiholog atunci cand clientul isi amelioreaza comportamentul, sau sub forma autoincurajarilor.
  • sufleurul - psihologul insoteste comportamentul clientului, conducandu-l cu ajutorul sugestiilor emise cu voce scazuta, ajutandu-l sa-si optimizeze comprotamentul.
  • supervizorul - psihologul intervine direct la nivelul comportamentelor nonverbale ale clientului si le modifica pentru a se obtine un rezultat mai bun.

4. Proceduri de mentinere si generalizare a raspunsului - scopul lor este de a fixa si consolida comportamentele nou achizitionate

  • restructurarea cognitiva - uneori clientii au convingeri irationale centrate pe ceea ce cred altii despre ei. Psihologul ajuta clientul sa distinga gandurile automate negative si sa le modifice apoi potrivit realitatii. Clientii vor experimenta modificarea starilor neplacute, pe masura modificarii modului lor de a gandi.
  • tehnica rezolvarii problemelor - procedura rezolvarii problemelor il ajuta pe client sa devina propriul indrumator, sa mentina si chiar sa generalizeze comportamentele achizitionate.
  • trasarea unor sarcini - orice interventie comportamentala presupune trasarea unor sarcini, care sunt exercitii de rezolvat acasa, intre doua sedinte. Exista mai multe tipuri de sarcini : observarea anumitor comportamente, a gandurilor si comportamentelor care le insotesc si a consecintelor materiale si relationale, analizarea pozitiei celuilalt in diferite situatii, modificarea gandurilor si emotiilor intr-o situatie data, jocuri de rol, insotite de observarea consecintelor concrete si relationale, ca si a emotiilor si gandurilor. Sarcinile trasate sunt foarte importante si nu trebuie neglijate.
  • tehnici specifice de interventie - de exemplu, daca clientul manifesta stari de anxietate se poate recurge la tehnici specifice de tratament al acesteia (tehnici de respiratie, tehnici de relaxare - Schultz, Jacobson, manevra Valsava - de actiune asupra sistemului nervos vegetativ, desensibilizarea sistematica Wolpe, etc.)

 

citeste despre scale de masurare a abilitatilor de comunicare si de afirmare personala